Carpe diem with kids

Cand ati vazut ultima oara curcubeul? Eu l-am vazut in data de 27 septembrie, la aproximativ jumatate de ora de la momentul in ne-a fost inmanata cheia de la apartamentul nostru de catre fostul proprietar. Ramasi singuri in apartament, am cercetat fiecare coltisor, si apoi am avut bucuria de a privi curcubeul de la etajul 8. Nu pot sa descriu bucuria acelei zile si a acelui moment. Mai mult, a doua zi, spre seara, erau si parintii nostri acolo (inca nu eram mutati acolo, dar ne apucasem de lucru), pe cer s-au vazut 2 (!!!!!!!!!!) curcubeie (asta e pluralul! am verificat pe dexonline,ro), e adevarat ca unul dintre ele se vedea mai slab, dar totusi, n-am mai vazut asa ceva niciodata. Anyway, ne-am mutat de o luna si ne place grozav in noua locuinta. In 2 saptamani vine si mobila de sufragerie si de dormitor si atunci ne va fi si mai bine.

Una din cuget arile mele proprii si personale (asta cu propriu si personal este un citat, nu spun din cine!) din saptamanile trecute era legata de zilele care fug mult prea repede. Si ma gandeam ca uneori ne bucuram mult prea putin de timpul petrecut cu cei dragi, radem prea putin cu ei. Ne afundam in tot felul de nimicuri, ne batem capul cu ele si uitam de lucrurile cu adevarat esentiale. Asadar, nu trebuie sa treaca zi fara sa radem, fara sa le aratam celor dragi cat inseamna pentru noi, fara sa ne bucuram de viata, de cerul albastru (sau de nori, daca ploua!), de prieteni si de familie, fara sa ascultam o piesa vesela (recomand Mika, of course) si fara sa spunem poate o miiiica rugaciune. dum loquimur, fugerit invida aetas: CARPE DIEM quam minimum credula postero. Sau in traducere englezeasca: Even as we speak, envious time is running away from us. SEIZE THE DAY , there is nothing else beyond that.

Pentru ca mereu mi-a placut sa bat campii in scris, o sa incerc sa nu ma dezmint nici de data aceasta si sa astern aici unele idei, ganduri, povestioare... cand apuc, evident. Enjoy!