Răni care nu se închid niciodată
Acest post nu e pentru cei foarte sensibili ori pentru cei care se simt nemuritori. Nici pentru cei care evită subiectele inconfortabile și preferă să lase lucrurile nespuse. Nici pentru cei cărora nu le place s ă plângă. Am fost extrem de privilegiată în existenta mea - părintii mei m-au dorit extrem de mult, iar când m-am născut nu au știut cum și ce să facă să am parte de tot ce mi-aș putea dori. Pe lângă ei, am mai avut un set de părinti - sora mamei mele și fratele tatălui meu, care m-au iubit ca pe propriul copil. Iar acum, în aceasta zi ploioasă de august, îmi aduc aminte de lucrurile minunate pe care le-au făcut fiecare cu mine, și mă simt norocoasă că au fost parte din viața mea. Tatăl meu a fost cel mai bun prieten pe care mi l-aș fi putut dori. Nimeni vreodată nu a fost atât de implicat în toate nimicurile din viața mea, nimeni vreodată nu m-a ascultat cu atâta interes și a reținut toate detaliile nesemnificative pe care i le relatam în lungile conversații, față în ...