Somnul care nu mai vine
Stă la sânul meu, cu ochii larg deschiși, și se uită în ochii mei. Cred că în felul acesta m-au făcut copilele astea sclava lor, așa m-au înrobit. Așa am ajuns să nu-mi mai pese de mine, să uit de nesomn, de dureri de spate și nu numai, să fiu complet și iremediabil topită după ele. Da, are aproape 2 ani jumate, și încă are aceeași privire de bebeluș inocent când stă la sân. Acolo e confortul ei, e cald și bine la mami în brațe, se simte în siguranță și iubită. Adoarme greu însă, la fel ca soră-sa. Parcă am uitat să includem somnul în proiect când am făcut copilele astea, zău așa. Amândouă ne-au chinuit seara la culcare, parcă le e teamă să adoarmă ca să nu piardă din magia pe care o avem împreună. Acum la Emma depinde și dacă a dormit de după-amiază, atunci e în stare să reziste și până la 10-11 seara până să adoarmă. Dacă e obosita însă, i se închid ochii rapid și cade în lumea viselor, iar eu pot să o pun jos la culcare, sperând în mod naiv, că am seara pentru mine. De obicei cân...