Realitatea din spatele pozelor de vacanta
Am scris asta in vara, cand eram in Lanzarote, si nu am apucat sa postez, asa ca iata, 2 luni mai tarziu: Stau pe sezlong pe terasa in timp ce un copil ma calareste si isi baga cotul in ficatul meu. Si se plange ca ii e foame, desi nu au trecut nici 2 ore de la micul dejun. Cand ma rog de ele sa manance, ca atunci au optiuni nenumarate, dar nu, aleg sa spuna ca nu le e foame. La pranz si cina, cand ne asezam si pot manca, aceeasi situatie: nu le e foame. Intre mese insa ar manca orice. Niste simpatice! Cum ar veni, cand sunt mici de tot, sunt asa dragute ca iti vine sa le mananci. Cand mai cresc, iti pare rau ca nu le-ai mancat. Fix asa! Acum imi numara vergeturile de pe picioare ai burta. Noroc ca nu-s asa multe, dar e suficient ca mi le scoate in evidenta. Da, copile, le am de cand te-am purtat in burta si aratam de parca am inghitit o lubenita imensa, thank you very much. Cam de cand am pus kilogramele alea in plus de care nu reusesc sa scap. Asta e partea faina cand stai l...