Realitatea din spatele pozelor de vacanta

Am scris asta in vara, cand eram in Lanzarote, si nu am apucat sa postez, asa ca iata, 2 luni mai tarziu:

Stau pe sezlong pe terasa in timp ce un copil ma calareste si isi baga cotul in ficatul meu. Si se plange ca ii e foame, desi nu au trecut nici 2 ore de la micul dejun. Cand ma rog de ele sa manance, ca atunci au optiuni nenumarate, dar nu, aleg sa spuna ca nu le e foame.

La pranz si cina, cand ne asezam si pot manca, aceeasi situatie: nu le e foame. Intre mese insa ar manca orice. Niste simpatice! Cum ar veni, cand sunt mici de tot, sunt asa dragute ca iti vine sa le mananci. Cand mai cresc, iti pare rau ca nu le-ai mancat. Fix asa!

Acum imi numara vergeturile de pe picioare ai burta. Noroc ca nu-s asa multe, dar e suficient ca mi le scoate in evidenta. Da, copile, le am de cand te-am purtat in burta si aratam de parca am inghitit o lubenita imensa, thank you very much. Cam de cand am pus kilogramele alea in plus de care nu reusesc sa scap. Asta e partea faina cand stai la piscina si te uiti in jur, ca sunt altele si mai si decat tine, si uiti de propria celulita, care se pierde in multime. E fascinant sa vezi cum noi femeile ne incapatanam sa ingramadim tot fundul nostru mai mult sau mai putin mare intr-un slip minuscul pe care il avem de pe vremea tineretii zbuciumate. Dar pana la urma, cu celulita sau fara (apropos de asta, sunt ferm convinsa ca barbatii habar nu au ce e celulita si mai alea nu le pasa), cu vergeturi, funduri mari, grasimi fix in zonele nedorite, trupul femeii e cea mai grozava creatie, si trebuie acceptat si iubit de posesoarele lor asa cum e, fara complexe inutile. Si daca avem chef sa purtam slipul ala mic cre ne facea sa ne simtim ca o zeita cand aveam 20 de ani, ce? E treaba noastra. Numai sa nu uitam sa sugem burta la poze!!

Incerc sa evit aici subiectul poza cu marea si unghiile de la picioare, e nevoie de o postare separata pentru asta, atat de multe as avea de spus.

Am cam deviat de la subiect, dar apropos de numarat, nu cred ca as putea numara de cate ori pe minut se striga ‘mummy’! Cu orice motiv, de mai multe ori pentru acelasi motiv.

Ca vorbeam de subiecte delicate ca vergeturi si celulita, sa nu zic despre cat de fain e la mare sa ai par cu tendinta de ondulare, dar nu cat sa aiba bucle frimoase si sexy ci fix asa cat sa arati ca si cum tocmai ai scapat de la balamuc. In fircare zi, ca doar intri in apa macar nitel in fircare zi. Si nu e ceva ce poti repara, pentru ca inainte de cina trebuie spalati copiii, imbracati, pieptanati, apoi in acorduri de “mi-e foameee”, asa ca inainte sa apuce sa iti manance urechile, te dusezi si imbraci si tu mama repede cat sa arati decent si sa ai senzatia ca ti-ai recapatat farmecul. Pentru cateva ore, ca a doua zi dimineata o iei de la capat, ca proaspat iesita de la balamuc. Dar, surpriza, fetele nu au sesizat deloc ca parul meu arata ca naiba, sau ca sunt nemachiata. Si da, de asta port ochelari de soare in mai toate pozele. Nu pt ca ar fi soare!!! Cred ca le pasa mult mai mult ca sunt aici cu noi, ca stam dupa fundul lor toata ziua si raspundem la (aproape) fiecare  “Mummyyyyy!!!”,  “Daddyyyy” si “I need a poo!!!” (Strigat cat sa auda cel putin jumatate din cei prezenti pe o raza de 20 de metri, si daca se poate in timp ce suntem la masa).

E superb sa mergi la plaja, pozezi marea cu culorile albastru si turcoaz, valuri ce se sparg la picioarele tale, copiii fericiti jucandu-se in nisip sau in mare. Ah, ce mai, de vis! Daaaar, nimeni nu pomeneste de nisipul care le intra copiilor si-n locuri care n-au vazut lumina zilei, si de unde te vei chinui sa-l scoti deseara la dus, ca apoi maine sa o iei de la capat. Ah, ce minunat! Ca sa nu mai vorbim de nisipul pr care il colectezi in portofel, husa telefonului, si geanta de plaja. Sau cand incerci sa speli de nisip in mare chestii, cum ar fi galetuta sau unicornuo gonflabil si apoi ii scapi din nou in nisip. Sau bagi copilul in mare ca sa il speli, apoi ii zici sa stea o secunda pana te speli si tu, iar cand te intorci copilul se tavaleste in nisip din nou. Te simti ca in filmele cu Stan si Bran.

 la iesirea de pe plaja cand le faci dus copiilor, incercand in final sa dai tot nisipul jos de pe ei si sa ii teleportezi in final in slapii spalati si ei, dar intre timp ei mai calca in nisip si trebuie spalati inca o data. Epic!

Subiectul poza de familie cu toti membri ranjind e de departe cel mai tare. Folosesti fie trepied, fie un selfie stick, ca deh, sunt vremuri moderne. Incadrezi, asezi copiii, unul pleaca, altul nu vrea, adultul se enerveaza, celalalt injura setarile aparatului foto, toata lumea e secata maxim, dar trag toti un zambet chinuit. Mai putin junioara familiei care nu vrea nici sa se uite spre camera. In final, dupa multi nervi, dat marunt din buze, momeala si promisiuni ca le lasi la televizor dupa aia, obtii o poza rezonabila cu care sa te poti lauda. Evident, tot ce am scris e fictiune, noi facem poze cu bucurie si nimeni nu se enerveaza. Hahahah!!! Cum era cu balamucul?!

Da, pozele sunt minunate si e mare noroc ca amintirile acelea raman. E singurul motiv pentru care parintii se aventureaza in alt concediu cu copiii. Pentru ca uita detaliile “murdare” ce se ascund in spatele lor, si aleg realitatea idilica pe care au creat-o.