Haihui prin North Wales

Habar nu am de unde ne-a rasarit ideea de a merge in North Wales, dar cert e ca anul trecut pentru vacanta de half term din octombrie rezervasem pe booking.com cazarea pentru 3 nopti si urma sa vedem unde si cat mai stam. Insa cu cateva zile inainte de plecare, Ariana a facut febra si a bolit din cauza unei viroze. Nu sunt mandra ca inca gestionez cu un nivel ridicat de spaima momentele cand una din copile e bolnava, chiar daca nu e nimic serior. Poate si pentru ca Dan se panicheaza maxim, si asta clar nu ajuta. Asa ca am decis atunci sa anulam plecarea si sa vindecam copilul mare. Platisem avans o noapte de cazare si teoretic pierdeam banii, dar nu mai conteaza nimic cand e vorba de sanatatea maimutelelor. Surpriza a fost insa cand gazda de la cottage-ul unde urma sa ne cazam a acceptat sa ne mute rezervarea pentru o alta data, care pana la urma a devenit vacanta de half term din trimestrul de vara.

Buuun, pe masura ce se apropia vacanta am incercat sa ma documentez nitel ce ar fi de vizitat cu copiii, dar nici pe departe sa fiu macar pe un sfert de organizata ca in zilele mele bune. Am reusit sa planuim ca la intoarcere sa ne oprim la jumatatea drumului pe langa Birmingham, dar nu avea ceva clar. In final am rezervat o noapte la glamping, ca surpriza pentru Ariana, care de mult isi tot dorea sa doarma in cort, iar noi amanam pe motiv ca Emma era prea mica.

Facutul bagajelor a fost o adevarata provocare, iar pentru ca avem portbagaj mare am luat chiar tot ce am fi avut nevoie in orice situatie. Plus ca vremea de aici a fost asa ciudata in ultima vreme ca am luat haine pentru toate anotimpurile. Plus cizme de cauciuc, plus geci de ploaie, carti, tablete, jucarii, si multe altele. Din punctul acesta de vedere calatoritul cu avionul e mai simplu, esti limitat la bagaje si oarecum fortat sa te concentrezi pe lucrurile esentiale si sa urmezi sfatul maica-mii care zice ca important e sa ai acte, bilete de avion si bani, restul se rezolva. Sincera sa fiu, sfatul asta ni l-am asumat destul de bine si mai scade din grija atribuita bagajelor.

Am plecat marti dimineata pe la 10, fara graba, planuind sa ne oprim pe undeva la un National Trust site. Daca tot suntem membri, sa profitam! Drumul pana la The Stables, pe langa Caernarfon era cam 4 ore si jumatate. Am oprit pe langa Birmingham la Moseley Old Hall, unde am mancat niste sandwich-uri si am alergat prin gradina si padure, iar Ariana s-a urcat in copaci. Aveau un tree house foarte fain in care fetele au urcat de cateva ori si unde ar mai fi stat si acum daca nu le luam de acolo. 

In masina Emma a adormit, iar Ariana a citit sau s-a uitat la desene si s-a jucat pe tableta. Am citit in ultima vreme articole scrise de mame (care de obicei au doar un copil) care se lauda cum reusesc sa calatoresca fara a da copilului telefon sau tableta, domnle cat sunt ele de grozave, cum gasesc ele atatea jocuri de distrat copilul pe drum. Ei bine, noi suntem acei parinti denaturati care oferim tableta copiilor DOAR cand calatorim, si nu ne simtim deloc vinovati. Sigur ca nu ii lasam sa stea 4 ore cu nasul in tableta, dar daca m-as pune sa stau cu ele in spate si sa le distrez, as ajunge la destinatie cu nervii intinsi la maxim si epuizata. Asa ca pana la urma eu recomand varianta cea mai simpla pentru toata lumea. Sau pe avion, sigur ca ne putem plimba pe culoar 2 ore, dar serios acum, dupa ce am alergat dupa ele prin aeroport 2 or inainte de imbarcare, tot ce vrem e sa stam si noi nitel jos. Asta e, suntem oameni si cred ca mai bine ne pastram puterile de super-parinti pentru chestii mai importante.

Inainte de a ne caza urma sa trece pe un traseu foarte fain pe langa mare, pana la Conwy unde  stiam ca e un castel ce merita vazut si ne-am propus sa oprim putin, desi era deja inchis accesul in interior. Dar cand ne aflam pe un pod la mai putin de o mila de castel, traficul s-a blocat iar masinile au inceput sa intoarca. Pare-se ca fusese un accident, asa ca am intors si nu am mai ales alt traseu ci am pornit catre locul nostru de cazare. 

Asadar am ajuns la micuta noastra "farm cottage" care s-a dovedit foarte incapatoare si extrem de bine dotata. Livingul si bucataria erau in acelasi spatiu, bucataria dotata cu tot ce era nevoie pentru self-catering, inclusiv masina de spalat vase; apoi erau dormitoare, unul cu pat dublu, altul cu doua paturi single. Ariana a decis ca ea vrea sa doarma cu mine in camera, asa ca eu si fetele am dormit in cele doua paturi, iar Dan s-a rasfatat in patul mare. Probabil pe vremuri m-as fi plans de acest aranjament, si as fi protestat vehement - acum insa sunt multumita sa dorm oriunde, si probabil oricum, numai sa dorm. Iar Emma daca are tita mamei pe aproape, doarme bine, asa ca aranjamentul Arianei a fost la fix. Totul a fost foarte curat, mai putin podeaua din living/bucatarie, pe care posibil n-au mai apucat sa o curete inainte de sosirea noastra. Oh well, n-a fost asa o tragedie, dar pentru asta nu le-as da maxim de punctaj la review.

Dupa ce am descarcat bagajele din masina, ne-am minunat de fete care erau super incantate si alergau prin casa, si am evaluat pericolele pentru Emma, asa ca am mutat scaune, masute, veioze si alte cele care ar fi fost un potential risc, si am plecat sa mancam ceva de cina. Emma dormise in masina asa ca nu trebuia sa o culcam prea devreme, si am gasit pe Maps o plaja ce avea un fish&chips si era la vreo 4 mile de noi. Perfect! Doar c a drumul pana acolo a fost putin adventuros, ca toate drumurile catre destinatii aflate in padure, sau pe plaja, sau mai departe de drumuri principale. Adica e o sosea impecabila, putin mai lata de o banda, dar care, evident, e pe ambele sensuri. Din loc in loc sunt mici refugii, poate! Ei acesta era nu doar foarte ingust, dar tocmai dadusem de un semn care arata ca se mai ingusteaza. Deja ma gandeam la filmele cu cascadorii si ne vedeam mergand pe doua roti laterale. Si pentru ca Murphy nu doarme, evident intr-o portiune foarte ingusta ne-am intalnit cu vreo 4 masini venind de pe contrasens, si evident in spatele nostru erau alte 3 masini, deci nu era chip sa dai in spate. In stanga tufis cu tepi, normal. Sigur ca Dan a reusit sa treaca, si fara sa zgarie masina, si fara sa frece masinile celor de pe contrasens, dar din locul din stanga nu era asa placut de privit spectacolul. In sfarsit, am ajuns la plaja. Fetele s-au plimbat putin pe acolo, au gasit niste pietre pe care a fost musai sa se urce, inclusiv Emma, ca nu se lasa ea mai prejos, si in plus, ar fi prea plictisitor pentru parinti sa-si priveasca odraslele plimbandu-se pe nisip, fara vreun potential dramatic. Am luat fish&chips, care au fost cam oribili (noi avem unul aici in Waterbeach care e chiar fain, si multe altele pierd in comparatia cu acesta), dar faptul ca ne era foame si privelistea au ajutat. Plus ca un parc de langa plaja unde fetele au alergat si s-au dat pe leagane si tobogane, iar fetele s-au grabit sa manance ca sa mergem acolo. Tot langa plaja era un mic deal, unde am aflat ca de fapt suntem la Dinas Dinlle, parte din National Trust, si pe care eu si Ariana am urcat, iar in urma noastra Dan si Emma veneau si ei, pentru ca Emma nu prea accepta ca exista lucruri pe care ea nu le poate face. Si evident, nu vroia de manuta. Pe deal erau evident oi, ca peste tot in Wales, iar Ariana era foarte amuzata ca sunt pictate cu rosu pe spate, si a tot observat si zilele urmatoare cum oile sunt marcate in diverse feluri.

 

A doua zi dimineata ne-am trezit destul de devreme si urma sa hotaram pe loc ce vom face. Ar fi fost foarte greu sa avem un plan prestabilit, pentru ca depindea foarte mult de cum e vremea. Ziua se arata frumoasa, asa ca am pornit catre Green Wood Forest Park, cel mai mare parc de atractii pentru intreaga familie, aflat in padure. Ultima parte a drumului pana acolo a fost similar cu drumul catre plaja, descris mai sus, deci nu a fost lipsit de palpitatii pentru mine. Noroc ca Dan e calm si amuzat de mormaielile mele. Am ajuns acolo destul de devreme cand parcul tocmai se deschidea, si nu a fost asa aglomerat la inceput. Pretul biletului de intrare a fost destul de piperat, ca de altfel majoritatea atractiilor ce implica si copii, dar ne amuzam ca pretul biletului pentru copii era doar cu 50 p mai ieftin decat cel pentru adulti, fapt destul de neobisnuit, diferenta e de obicei mai mare de 2 lire. Copiii sub 3 ani intrau insa gratis. Atractii erau de tot soiul, de la un tree house imens care se intindea prin mai multi copaci, parcuri micute, soft play in interior pentru copiii sub 3 ani, labirintul dragonului, o carare care se parcurgea descult pentru diverse experiente senzoriale (da, copii si adulti se descaltau si mergeau prin nisip, apa, pietre etc - era o zi calda cu 20 de grade, dar pariez ca multi fac asta si la 10 grade sau mai putin), o membrana imensa umflata pe care sareau cate 20 de copii in acelasi timp, si multe alte atractii.

Dan si cu Ari s-au dat pe un tobogan imens cu apa, ei fiind intr-o barcuta pneumatica. M-a mirat curajul Arianei, pentru ca era foarte inalt si viteza de coborare era mare. Initial a zis ca nu, in nici un caz nu merge, la un moment dat a decis ca vrea. In ultima vreme imi place sa o observ cum, desi tematoare la inceput, reuseste sa-si depaseasca teama si se prinde intr-o noua experienta.

Am mancat acolo jacket potato si burgers, iar eu reflectam la cat de prost se mananca pe aici, si cat de limitate sunt optiunile pentru copii, intrebanadu-ma retoric unde gasim sa mancam un schnitel. "In Austria!", raspunde Dan. Acum nu ca aia ar fi solutia sanatoasa, dar asa-mi veni pe moment.

 
  

 

Dupa mai bine de 4 ore petrecute acolo, a inceput sa se innoreze, asa ca am zis sa continuam restul zilei ca un road trip pe langa sau prin Parcul National Snowdonia, cu o oprire la cascada Swallow Falls. A fost o idee chiar buna, ca incepuse sa ploua putin, asa ca e am strabatut drumul pana la cascada, apoi am continuat pana la Portmeirion, dupa care am oprit sa facem niste cumparaturi, ca daca tot eram self-catering, ziceam sa mancam ceva bun de cina. Emma adormise in scaunul eu, asa ca la cascada s-au dus doar Dan si Ariana, care nu mai vazuse o cascada si era foarte incantata ca a aruncat monede in apa si si-a pus o dorinta. Urmatoarea oprire a fost la Portmeirion, care e un mic orasel proiectat in stil italian, si unde se plateste taxa de intrare pentru a fi vizitat. Ploua destul de bine si programul pentru turisti se incheia in mai putin de o ora, asa ca mi-am luat recuzita de ploaie si am facut eu o plimbare, care a fost extrem de relaxanta, pentru ca era pustiu, toate cafenelele si terasele fiind deja inchise.

 

 

Dupa cina si dupa ce am culcat-o pe Emma, i-am vopsit Arianei unghiile la picioare, ca-si adusese ea o sticluta de oja pentru asta. A fost prima oara cand era cu unghii vopsite, eu nu incurajam si nici ea nu cerea, dar acum a fost tare mandra de unghiile ei albastre. Si nu de la ciocan albastre!

Joi dimineata am planuit sa mergem pe Insula Anglesey, primul punct de oprire fiind Pilli Palas, un mic parc cu animale, obiectivul principal fiind ca aflasem ca au acolo o incapere cu fluturi, iar Ariana in ultimele saptamani fusese obsedata de fluturi. A fost incantata de fluturi, dar mai incantata a fost initial de cele trei mici broaste testoase si de cei 5 pesti portocalii ce erau acolo mai mult de decor. Parca nu vazuse o duzina de Sea Life-uri cu vietati marine impresionante, era vrajita de pestii aia! In final tot fluturii au castigat, ca unul aproape i-a aterizat pe cap, iar altul ii atinsese mana si era foarte incantata. Am pornit apoi catre capatul insulei, catre Holyhead si am trecut pe insula Holy, cu destinatia farul South Stack. Pe Emma am reusit sa o convingem sa o port in Manduca in spate, desi nu mai folosisem Manduca de mai bine de un an, dar stiam ca e periculos pe acolo, sunt urcari si coborasuri multe si alergatul pe acolo nu era o optiune. Si cu Ariana am avut putin emotii, ca era intr-una din crizele ei pre-adolescentine si mi-era ca se smuceste pe acolo si nu ne aude in acele momente. Asa ca nici nu am ajuns chiar pana la far, ar fi fost vreo 400 de trepte de coborat, apoi de urcat, si oricum ele nu gaseau nimic interesant de vazut, asa ca l-am admirat mai de la distanta. Este o cafenea la un RSPB visitor centre, si am si mancat ceva pe acolo, fetele s-au jucat la un mic loc de joaca, a fost chiar ideal. Pentru ca mai aveam timp, la intoarcere am deviat de la drum si am oprit la o plaja in Benlech, care e o plaja superba cu nisip auriu. Era reflux, si apa era retrasa, deci o mare portiune din nisip era ud, fetele s-au jucat pe acolo si am incercat sa ridicam un zmeu. Ariana a reusit destul de bine, dar oboseala isi cam spunea cuvantul si era cazul sa ne retragem spre casa sa cinam. Ca fapt divers, apa era cea mai rece apa pe care am testat-o aici in UK. Adica nu am facut baie in vreo mare, dar la Felixstowe unde mergem mai des e ok sa stai cu picioarele in apa. Ei bine, acolo efectiv am simtit mii de ace in picioare si era insuportabil de dureros de stat in apa aceea rece.

 

 

 

 

 

Desi eram cam obositi, am oprit putin sa vedem castelul din Caernafron, adica ne-am plimbat prin jurul lui si prin port, pentru ca era deja inchis vizitatorilor. Era reflux si barcile stateau cam pe uscat, o priveliste foarte interesanta. 

  

Si cu asta am incheiat ziua, ca eram obositi, facusem multe in acea zi. Emma s-a dus la culcare mai devreme, ca nu dormise in acea zi, iar noi am ne-am jucat cu Ariana, si am incercat sa o invatam sa-si lege sireturile. Initial s-a prins ce trebuie sa faca, dar tot nu-i iesea cum trebuie, si o lovise iar o criza pre-adolescentina, ca ce zi naspa e asta, ca ea nu stie sa faca nimic etc etc. Si atunci la culcare, dupa ce initial ma enervasem pe ea ca reactioneaza asa, ne-am impacat si am incercat sa-i dau o lectie despre cum sa nu lasam un detaliu mic sa strice o zi frumoasa, povestindu-i cum in ziua nuntii eu mi-am rupt rochia fix inainte de biserica, apoi am murdarit-o frecand niste crini de rochie, si in ciuda acestor intamplari, am avut o zi minunata, ignorand acele detalii nesemnificative.A fost tare multumita de povestea mea, si ne-am imbratisat lung dupa o zi superba.

In dimineata urmatoare ne-am facut bagajele si am pornit catre casa, urmand sa oprim peste noapte intr-un loc surpriza pentru Ariana. Inainte de a pleca de la cottage insa Ariana a terminat de invatat sa-si lege sireturile singura!

Prima oprire a zilei a fost la castelul din Conwy, pe care il ratasem la sosire. Era cam inorat si incepuse sa picure, asa ca ne-am echipat cu haine de ploaie, ca doar nu ne sperie pe noi cateva picaturi de ploaie, si am pornit sa exploram castelul. Pentru ca stiam ca vor fi trepte, am zis ca ne riscam si nu luam caruciorul. Zic ca am riscat, pentru ca Emma lasata libera intr-un loc cu multe trepte si locuri periculoase poate fi o adevarata aventura pentru noi. Surpriza a fost insa ca bebele s-a comportat foarte bine, a mers de manuta si cu Ari, si cu unul dintre noi, a ascultat, a urcat frumos trepte, asa ca am reusit sa fim adevarati turisti pe acolo. Dan si cu Ariana au urcat intr-unul din turnuri, eu cu Emma am ramas jos, ca era cam mult sa urcam pe trepte in spirala tinandu-ne de sfoara pana sus. La plecare am oprit la o cafenea si am mancat ceva, apoi am pornit catre locul surpriza.

  

  

Ariana cam intuia ce ii pregatim, pentru ca din momentul in care i-am spus ca avem o surpriza pentru ea a inceput sa ne interogheze si sa afle indicii. Ea isi tot dorea sa mergem la camping, iar noi am tot amanat, pe motiv ca Emma era mica si nu aveam echipamentul necesar. Dar intre timp am aflat de existenta minunatul concept de glamping (un fel de camping mai luxos), unde cortul e gata instalat, e atat de mare incat incap paturi in el, e ca un soi de iurta.Si am inchiriat un astfel de cort cam la jumatatea drumului, pe langa Stoke-on-Trent iar Ariana nu a aflat exact despre ce e vorba decat cand am ajuns acolo. Se numeste Whisper Woods, si consta din doua (da, doar doua!) corturi intr-o padurice. Corturile - unul aflat The Rabbit Hutch, altul The Bee Hive, erau aflate la distanta rezonabila unul de celalalt, cat sa nu se deranjeze reciproc. De inchiriat se ocupa un cuplu, si tipa ne asteptase acolo sa ne predea cortul, sa ne arate unde e baia si toaletele (era cam la 100 de metri de padurice). Ca dimensiune, cortul avea cam 4x4 metri, si cam 3 metri inaltime. In interior, pe niste paleti erau 2 saltele single si una dubla, cu perne, plapumi gloase si asternuturi curate. In niste ladite dragute erau doi saculeti cu hamace, cani, trusa de prim ajutor, bricheta, o alta ladita cu lemnisoare de foc. Afara aveam o masa de picnic, un gratar si locul pentru aprins focul. Fetele au fost extaziate, mai ales Ariana care descoperise ca la nici 10 metri de noi era un gard dupa care se afla un camp pe care alergau sase cai.  Insa la nici jumatate de ora dupa ce sosisem acolo, a inceput sa ploua. Dar sa ploua serios! Vazusem ca prognoza meteo nu era tocmai grozava, dar am ramas optimisti. Din nou, nu ne speriem noi de putina ploaie. Si bine facem, pentru ca nu a fost asa rau. Cat a plouat am stat in cort, am mancat chestii cumparate de la o benzinarie de pe drum si am incercat sa potolim fetele care alergau si sareau bucuroase. Cand ploaia s-a oprit, Dan si Ari s-au aventurat afara sa faca focul, iar eu am culcat-o pe Emma, care nu dormise in dupa-amiaza aceea. Restul serii l-am petrecut mancand marshmallows puse pe crengute (uitasem betele acasa) si rumenite la foc, stand in hamac, privind caii si asteptand sa se intunece ca sa se aprinda beculetele in padure. Ariana planuia sa stea sa priveasca stelele, dar era cam inorat si se intuneca deja cam tarziu. Vecinii de la cortul celalalt au venit scurt sa ne ofere din marshmallow-urile lor si ne-au dat si niste bete, am socializat nitel dar era deja tarziu si ne pregateam sa mergem la culcare. 

   

 

 

Am dormit in conditii chiar decente, desi noaptea se facusera cam 15 grade, dar au fost plapumi si eram bine imbracati. Ariana a ales ca ea si Emma sa doarma in patul mare, iar eu am lipit patul meu de el. Noaptea la un moment dat Emma s-a trezit si a vazut-o pe Ariana, si s-a apropiat de ea si a strigat-o in soapta:"Ianaaa". 

Trebuie sa marturisesc acum ca mie una mi-a cam fost frica - in mod sigur am vazut prea multe filme la viata mea, ca in capul meu se invarteau tot soiul de scenarii. Probabil ca ajuta sa fie mai multe corturi, sa stiu ca in apropiere sunt mai multi oameni decat cai (pe care ii si auzeau noaptea scotand zgomote). Dar sigur, farmecul acestui loc tocmai in asta consta, in liniste si experienta naturii cat mai veritabila. Mno, daca era dupa mine eu nu as fi stat, dar am pastrat pentru mine aceasta idee si am trait bucuria Arianei, incercand sa ma relaxez cu niste vin. Cu toate astea, pana la 4 dimineata n-am prea dormit, si atunci incepea sa se lumineze deja. N-a ajutat prea mult ca incepuse un pasaroi sa urle ingrozitor si a tinut-o asa cel putin o ora. Apoi pe la 4 au inceput restul pasarilor sa cante, si se auzea superb, dar am picat de somn. Cred ca Ariana va tine minte mult timp aceasta experienta. Dar si eu! Si Dan, care marturisea a doua zi ca nici el n-a dormit grozav, dar l-am auzit sforaind destul de mult pana la 4. A doua zi era ziua lui Dan! Ne-a trezit Emma, care dormise mult si bine. Fetele i-au dat lui Dan cadouri si felicitarea, am mancat micul dejun cumparat din seara de dinainte.

Cu siguranta ne tenteaza sa ne luam cort si sa mergem la camping cu fetele. Pentru ca desi nu e "our thing", sau nu a fost pana acum, pentru copii este ceva de nepretuit. Probabil am merge intr-un loc mai populat, totusi.

A fost o minivacanta minunata, se simte ca Emma e mai mare si ne putem intelege totusi cu ea. Amandoua fetele au savurat din plin timpul petrecut cu noi, si am resusit sa combinam obiective pentru ele cu destinatii turistice pentru noi si am impacat si capra si varza si lupul (nu spunem cine e capra! sau lupul!). La anul probabil ca ne vom aventura in Scotia, ca Dan isi doreste de mult sa mergem si tot amanam pe motiv de copii (prea) mici. Dar ne-am convins, avem doi pui de turisti, asa ca... sa planuim (sau sa nu planuim prea mult!) urmatoarea aventura.